NEWS TARGOVISTEANUL

Fanii lui Michael Jackson vor primi despăgubiri pentru „traume emoţionale" provocate de moartea artistului

Un tribunal francez a decis, marţi, că cinci dintre cei 34 de fani ai lui Michael Jackson, care l-au dat în judecată pe medicul Conrad Murray, vor primi daune morale de câte un euro. Murray este considerat responsabil pentru moartea starului, după ce i-a prescris acestuia o doză letală de anestezic.

Conrad Murray a fost eliberat din închisoare în octombrie, după ce a petrecut doi ani după gratii. Atunci, 100 de fani l-au dat în judecată pe Murray.

Parlamentul spaniol a făcut un prim pas către restrângerea conceptului de justiţie universală

Criticată de opoziţia de stânga şi apărătorii drepturilor omului, care acuză dreapta aflată la putere că sacrifică aceste drepturi pe seama unor interese economice sau diplomatice, examinarea textului a fost aprobată doar cu voturile Partidului Popular (PP) al premierului Mariano Rajoy, majoritar în Parlament.

Legislaţia actuală, care permite tribunalelor să declanşeze proceduri la nivel internaţional, de exemplu cu privire la genociduri, "este plină de promisiuni şi generează aşteptări mari", însă "anii trec, nu dă niciun rezultat şi, mai mult, provoacă conflicte" cu alte ţări, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al PP în Congresul Deputaţilor Alfonso Alonso.

Elveţia: Referendumul pe tema limitării imigraţiei, aprobat de 50,3 la sută dintre alegători

Alegătorii elveţieni au votat în proporţie de 50,3 la sută în favoarea unei limitări a imigraţiei, în cadrul referendumului organizat duminică, potrivit rezultatelor oficiale.

Cel mai mare vas de croaziera ajunge in Europa

Cel mai mare vas de croaziera construit vreodata, Allure of the Seas, va ajunge in Europa pentru prima data anul viitor, iar o saptamana de relaxare la bordul sau va costa incepand de la mai putin de 1.000 de euro.

Citeste mai mult: http://www.wall-street.ro/articol/Turism/161295/foto-cel-mai-mare-vas-de-croaziera-ajunge-in-europa.html#ixzz2slLk2A3t
Follow us: @WallStreetRo on Twitter | WallStreetRo on Facebook

    SUA, ultimatum de la UE în problema vizelor pentru români

  Românii sunt tot mai aproape de ridicarea vizelor pentru SUA. Comisia Europeană a dat un ultimatum de şase luni Statelor Unite pentru ridicarea vizelor pentru cetăţenii din Polonia, România, Bulgaria, Cipru şi Croaţia, ameninţând cu reciprocitatea vizelor   pentru diplomaţii americani, potrivit Euractiv.

MARIAH CAREY A FĂCUT SPECTACOL CU SÂNII EI IMENŞI

Trebuie să recunoaşteţi că Mariah Carey este într-o formă de zile mari. Are 43 de ani şi acum trei ani i-a născut pe gemenii Moroccan şi Monroe, însă este o veritabilă bombă sexy.

A demonstrat-o recent la concertul care a avut loc la Warner Theatre, în Washington DC, când s-a cocoţat pe pian şi a cântat de acolo. Decolteul generos i-a făcut pe mulţi să regrete că nu şi-au luat binoclurile la spectacol pentru că a oferit o privelişte fierbinte foc.

UA-47971896-1